marți, 28 iunie 2016

Un nou referendum privind apartenenta Marii Britanii la UE ?




             Vointa poporului trebuie sa fie mereu suverana atat atunci cand decide parasirea UE, cat si atunci cand are o alta optiune!
          Daca in intervalul necesar pana la finalizarea negocierilor aferente BREXIT (circa 2 ani, in caz ca acestea vor fi totusi demarate), deci inainte ca negocierile sa fie incheiate si / sau sa intre in vigoare iesirea UK din UE, nimic nu poate impiedica electoratul britanic sa revina asupra optiunii initiale!
          Si aceasta cu atat cu atat mai mult cu cat, nu este deloc exclus, ca unele evolutii subsecvente referendumului din 23 iunie a.c. sa nu fie tocmai incurajatoare in directia mentinerii ideii de retragere a Marii Britanii din UE. 
          Posibilitatea unor asemenea dezvoltari este deja confirmata din plin si de cele circa 3 milioane de semnaturi ale cetatenilor britanici, deja colectate, post 23 iunie a.c., in favoarea convocarii unei noi consultari populare in domeniu.
          In ambele cazuri, insa, cu UK in sau out, UE are nevoie urgenta de o "primenire" consistenta, inclusiv din punct de vedere al revizuirii Tratatelor Uniunii, prin convocarea unei noi Conferinte Inter-guvernamentale!

vineri, 24 iunie 2016

BREXIT


Rezultatul BREXIT este consecinta fireasca si directa a unor vicii structurale grave cu care se confrunta in prezent proiectul european, intre care birocratia excesiva si lipsa de transparenta decizionala reprezinta doar "varful iceberg-ului".
Pe cale de consecinta, se impune urgent regandirea de ansamblu a intregii constructii europene!
Pe de alta parte, reverberatiile imediate, cu efect de tsunami, pe pietele financiar valutare ale rezultatului referendumului, cu o lira sterlina la cele mai scazute cotatii in raport cu dolarul american, din ultimii 30 de ani, riscurile uriase de dezintegrare a Marii Britanii, cu o Scotie proUE si cu veleitati independentiste istorice si, nu in ultimul rand, poziṭia City-ului londonez, care s-a pronuntat cu o majoritate clara impotriva BREXIT fac f. probabil un nou referendum "de confirmare", in mai putin de 1 an.

Pana atunci, liderii politici de la Londra vor incerca sa traga de timp si sa amane lansarea unei cereri oficiale de retragere a UK din UE, demers care, odata lansat, ar avea implicatii imediate in ceea ce priveste activarea prevederilor art. 50/TUE si ale art. 218/c / TFUE, situând, in termeni juridici, Marea Britanie in postura de stat tert in negocierile in domeniu cu UE.  

marți, 2 februarie 2016

Legea alegerilor locale : unul sau mai multe tururi de scrutin?



Argumentele legate de schimbarea regulilor "jocului" cu putine luni inaintea datei alegerilor locale sunt irelevante, de vreme ce Comisia de la Venetia si alte institutii internationale si nationale cu expertiza si competente recunoscute in domeniu (inclusiv, Curtea Constitutionala a Romaniei) au confirmat ca o asemenea modificare este permisa atat timp cat aceasta se produce in interesul alegatorului, adica al asigurarii unui grad sporit de legitimitate a scrutinului.
Sa ne amintim, in context, cazul recentelor alegeri regionale din Franta, din decembrie 2015, unde rezultatele dupa primul, respectiv al doilea tur de scrutin au fost complet diferite, fapt care demonstreaza, o data in plus, importanta unui cadru legislativ judicios elaborat, in ceea ce priveste asigurarea unei reflectari cat mai fidele a optiunilor cetatenilor.
Pe de alta parte, pozitia in domeniu a Premierului este pe deplin justificata, dat fiind puternicul substract politic al chestiunii, in ideea de a nu interfera in jocurile si calculele politicianiste privind una sau alta dintre variantele de scrutin vehiculate.
Este evident insa ca, dincolo de autoritatea incontestabila a Parlamentului de a da legi tarii, intre care la loc de frunte se inscrie legislatia electorala, deasupra vointei Parlamentului trebuie sa stea Constitutia, citita si inteleasa in litera si spiritul ei, mai ales atunci cand vine vorba de garantarea legitimitatii si reprezentativitatii depline a oricarei structuri eligibile a administratiei publice centrale si locale.
Pe cale de consecinta, revine Curţii Constitutionale sa transeze aceasta problema, prin evaluarea constitutionalitatii actualei forme a legislatiei in vigoare pentru alegerile locale, din perspectiva asigurarii unei cat mai mari legitimitati si reprezentativitati a alesilor locali. Astfel, Curtea Constitutionala se poate ridica deasupra calculelor politicianiste marunte si poate decide - in interesul cetateanului -neconstitutionalitatea prevederilor legii alegerilor locale referitoare la desfasurarea acestora intr-un singur tur de scutin.
Pentru aceasta insa, legea in discutie trebuie sa ajunga, intr-un fel sau altul, in dezbaterea Curtii, ceea ce implica, potrivit prevederilor Constitutiei, ridicarea in fata Curtii Constitutionale a exceptiei de neconstitutionalitate a respectivei legi fie de catre Avocatul Poporului, fie de catre o instanta judecatoreasca (de exemplu, de catre o instanta de Contencios Administrativ, in fata careia poate fi atacat actul normativ emis de Guvern referitor la data alegerilor locale).
 

luni, 25 ianuarie 2016

Provocari pentru UE in 2016


2016 se anunta un an plin de provocari pentru Uniunea Europeana, unele dintre ele putand sa fie considerate adevarate scadente din perspectiva urgentei furnizarii de catre Bruxelles a unui raspuns eficient.
In prim plan se pozitioneaza, din nou, criza imigrantilor, care este departe de a se fi incheiat si fata de care UE ramane, in continuare, datoare in ceea ce priveste articularea unei strategii consistente si durabile, in masura sa probeze o viziune coerenta din partea Bruxelles-ului si capacitatea UE de a aborda si gestiona eficient, pe termen mediu si lung, cauzele profunde ale fenomenului in tarile de origine. Si spun datoare, gandindu-ma atat la profilul si credibilitatea UE pe plan international, in calitate de actor global, cat si la stabilitatea si securitatea spatiului european, ca atare, inclusiv din perspectiva sigurantei vietii cetateanului european, serios pusă sub semnul intrebarii de perspectiva unor noi fluxuri masive de imigranti provenind din Africa de Nord si Orientul Mijlociu.
Strans legata de criza imigrantilor, UE va trebui sa-si coordoneze mai bine eforturile cu principalii ei parteneri internationali, in primul rand Statele Unite, in ceea ce priveste gestionarea focarelor de criza din Vecinatatea ei Sudica (razboiul civil din Siria, situatia fluida din Libia si Irak, Procesul de Pace din Orientul Mijlociu), fara a putea exclude posibilitatea re-aprinderii “fitilului” conflictului in estul Ucrainei. In aceeasi logica, UE va trebui sa-si potenteze mai convingator demersurile vizand anihilarea gruparii fundamentalist-jihadiste Da’esh si contracararea retelelor terorismului international provenind din regiune.
Situatia nu se prezinta mai linistitoare nici in interiorul Uniunii, pentru anul care abia a inceput. Astfel, dincolo de periclitarea, daca nu chiar bulversarea, sub impactul crizei imigrantilor, a bazelor pe care s-a construit intregul Sistem Schengen, ambitiile Londrei de a-si reconsidera fundamentele apartenentei ei la UE – inclusiv cu pretul unui eventual BREXIT - pun sub semnul intrebarii valabilitatea unuia dintre principiile de baza ale constructiei europene, inscris de zeci de ani in Tratatele Comunitatilor Europene / UE, respectiv realizarea graduala a unei integrari tot mai profunde a statelor membre (“ever-closer Union”).
La aceasta, se adauga solicitarile britanice legate de restrictionarea accesului la sistemele de asigurari sociale nationale pentru asa numitii “migranti UE” (in fapt, cetateni UE, provenind din statele central si est europene care isi exercita, in conformitate cu prevederile Tratatelor UE, dreptul la libera circulatie si de sedere in spatiul UE), precum si la limitarea impactului deciziilor tarilor membre ale “zonei EURO” asupra statelor UE, care nu au adoptat efectiv moneda unica. Cu alte cuvinte, abia iesita - si nu foarte convingator - din GREXIT, UE s-ar putea sa fie nevoita sa reflecteze, din nou, asupra consistentei Uniunii Economice si Monetare.
In plan transatlantic, negocierile legate de realizarea unei zone de comert liber intre UE si Statele Unite (“Transatlantic Trade and Investment Partnership”) au intrat deja in linie dreapta, chiar daca unele dintre prevederile sale – mai ales cele referitoare la instrumentul de solutionare a disputelor intre investitori si state (faimosul  “Investor-State Dispute Settlement”) - sunt serios contestate de multe organizatii ale societatii civile si nu numai.
Nu in ultimul rand, UE va trebui sa se concentreze in mod prioritar, in 2016, pe “dezghetarea” relatiilor ei cu Moscova, dat fiind impactul enorm al acestora privind gestionarea ecuatiei politico-strategice si de securitate in intreg arealul regional, cu accent pe respectarea deplina si implementarea prevederilor acordurilor Minsk I si II.
Concluzionând, 2016 se prefigureaza deja ca o perioada deosebit de complexa si dificila, pe care insa UE are toate sansele sa o depaseasca cu success, ca de atatea ori in istoria de peste 6 decenii a Comunitatilor Europene / UE, cu conditia regasirii / reconfirmarii si consolidarii solidaritatii si unitatii de actiune a statelor membre si institutiilor UE implicate.


miercuri, 16 decembrie 2015

Legea oieritului

De cata prostie (sau ticalosie) este nevoie pentru a limita numarul de caini la o stana, indiferent de marimea stanei! Pot fi stane de cateva zeci, de cateva sute, iar altele chiar de cateva mii de oi! Si atunci, cum sa impui o asemenea nerozie!
In plus, conditiile de oierit difera semnificativ in spatiul UE: unele sunt conditiile in vestul Europei, unde nu mai intalnesti, practic, ursi si lupi si cu totul altele in arealul Carpatilor, unde exista cea mai numeroasa populatie de ursi si lupi din Europa!
Si apoi, chiar daca am presupune ca exista minti atat de birocratice la Bruxelles care sa aiba in vedere o reglementare stricta in domeniu, Romania, in calitatea ei de stat membru al UE, nu este obligata sa accepte “tel quel” orice norma care incalca flagrant un interes national evident!
Astfel, de la orice reglementare UE, inclusiv de la cele supuse procedurii legislative ordinare, se poate face exceptie, in baza unor argumente solide fundamentate pe ideea salgardarii unui interes national, iar promovarea oieritului romanesc intra, in mod indiscutabil, in aceasta categorie!

luni, 9 noiembrie 2015

MCV – un perpetuum mobile in versiune UE? 

/ Autor: Dr. Viorel Tomescu[1]

1.      Elemente de backgound
România şi Bulgaria au intrat, de la 1 ianuarie 2015, în cel de-al 9-lea an al apartenenţei lor la UE. Fericita aniversare a marcat, în cazul ţării noastre, încununarea a peste 20 de ani de eforturi naţionale stăruitoare pe calea integrării în structurile europene şi euro-atlantice, demersuri larg împărtăşite la nivelul întregului « échiquier » politic românesc.
Pe parcursul acestor ani, România a putut beneficia din plin de avantajele statutului de membră a Uniunii Europene, între care integrarea progresivă pe piaţa internă europeană, având drept corolar creşterea spectaculoasă a volumului global al schimburilor comerciale cu partenerii din UE şi valorificarea amplă a celor « 4 libertati » ale pieţei unice a UE referitoare la forţa de muncă, bunuri, servicii şi capitaluri, alături de modernizarea generală a economiei şi societăţii româneşti.
In acelaşi timp, România a beneficiat şi beneficiază de fonduri europene relevante, despre care se poate spune însă că va trebui să înveţe, în continuare, să le acceseze şi să le valorifice într-o măsură mult mai consistentă decât a făcut-o până în prezent. 
Momentul aniversar menţionat a coincis însă, în mod nefericit, cu menţinerea - fără o perspectivă concretă imediatã de schimbare - a faimosului Mecanism de Cooperare şi Verificare, cunoscut şi ca MCV, mecanism de care România « beneficiază », alături de Bulgaria, încă de la aderarea lor formală la UE, la 1 ianuarie 2007.
Dupã cum este cunoscut, Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost instituit prin Decizia Comisiei Europene[2], din 13.12.2006, sub motivaţia oficială a susţinerii eforturilor celor două state în domeniul reformei justiţiei şi combaterii corupţiei, la care se adaugă, în cazul Bulgariei, contracararea criminalităţii organizate (anexa documentului detaliazã criteriile de monitorizare avute în vedere[3]).

2. Evaluare criticã
MCV ridică serioase semne de întrebare atât prin prisma eficienţei, în sine, a Mecanismului, cât şi a solidităţii fundamentelor juridice invocate, inclusiv prin prisma prevederilor relevante ale Tratatului de la Lisabona, pentru a nu menţiona considerente mai generale de ordin politic şi moral.
Ø         Din perspectiva eficienţei, se ridică intrebarea legitimă: care este justificarea şi raţiunea de a fi a unui sistem de monitorizare / verificare şi cooperare, care după mai bine de 8 ani de implementare nu oferă încă, potrivit multor analişti, rezultatele aşteptate, de vreme ce România şi Bulgaria continuã sã “beneficieze” de existenţa acestuia ?
Ø      Răspunsul rezidă, după opinia noastră, în una din urmatoarele două alternative:
·        MCV-ul, în sine, trebuie socotit ca neadecvat sau cel puţin ne-potrivit în raport cu obiectivul urmărit şi/sau mijloacele aflate la dispoziţie, cu consecinţe imediate privind atât acurateţea principialã şi juridicã şi, în egalã mãsurã, soliditatea conceptualã a viziunii care a stat la baza elaborãrii lui, fapt care ar impune revizuirea / renovarea lui imediatã şi radicalã;
·        «subiectele statale» în discuţie - a se citi România şi Bulgaria – nu şi-ar merita statutul de membre ale UE, aspect care ar pune însã în discuţie inclusiv criteriile de aderare şi mecanismele decizionale ale UE referitoare la procesul de extindere a UE şi, în acest caz, ar trebui re-considerată chiar apartanenţa lor la UE.
În mod evident, a doua variantă trebuie eliminată din start, pentru simplul motiv că validarea gradului de pregătire a României şi Bulgariei, la data aderării lor la UE, a fost avizatã şi/sau aprobatã la cele mai înalte nivele politice de decizie din UE - Consiliul European,  Consiliul UE, respectiv Parlamentul European - la recomandarea expresã a Comisiei Europene.
În plus, o asemenea alternativă trebuie exclusă şi în virtutea unei elementare observaţii de bun simţ: s-ar putea admite, la limită, că evaluarea pregătirii celor doua state, la momentul admiterii lor, a fost, poate, mai optimistă decât era cazul cu 1, 2 sau chiar şi cu 3 ani, dar să constaţi, după mai bine de 8 ani de la aderare, că cele două ţări ar fi, în continuare, atât de ne-pregătite încât sã NU merite ridicarea «monitorizãrii» pare greu, daca nu imposibil, de admis şi aceasta, cu atât mai mult, cu cât mai nou intrata în  UE – Croaţia (1 iulie 2013) – nu a avut nevoie de niciun MCV.
Ø            Revine, aşadar, să luãm în discuţie celãlalt palier menţionat al analizei noastre, cu referire expresã la consistenţa MCV din perspectiva principiilor şi a valorilor UE şi, mai ales, a fundamentelor politico-instituţionale şi juridice oferite de Tratatul de la Lisabona.
Subliniem, în context, cã deşi lansarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare a precedat cu aproape un an acordul realizat la nivelul Conferinţei Inter-guvernamentale a UE, din 2007, asupra proiectului Tratatului de la Lisabona i, respectiv, cu cca 3 ani intrarea lui în vigoare, aceasta nu exonereazã, în niciun fel, pe cei care au gândit şi elaborat MCV-ul de responsabilitatea “revederii” conţinutului său şi, mai ales, a punerii lui de acord şi, ne permitem să insistăm în mod deosebit asupra acestui aspect, cu actualul cadru politico-instituţional şi juridic al UE. Aceasta cu atât mai mult cu cât, la baza proiectului comunitar şi, în particular, a Tratatului de la Lisabona, se aflã un set de principii şi norme, general valabile şi unanim recunoscute, a cãror respectare este obligatorie, în egalã mãsurã, pentru toate statele membre şi pentru toate instituţiile UE.
Ø            Să examinăm, aşadar, validitatea Mecanismului de Cooperare şi Verificare prin prisma modului în care sunt respectate unele principii de bază ale construcţiei europene, aşa cum sunt ele definite prin Tratatul de la Lisabona, dupã cum urmeazã: principiul atribuirii de competenţe; principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii ; principiul echilibrului instituţional ; principiul cooperării loiale între statele membre şi instituţiile UE şi, nu în ultimul rând, principiul egalitãţii în drepturi a statelor membre / nediscriminãrii.
Vom evalua, în acelaşi timp, şi soliditatea criteriilor utilizate în cadrul MCV pentru “verificarea” performanţelor celor douã state UE monitorizate.
Ø            De la început, se cuvine observaţia cã “ţintele” generale de performanţă, în sine, vizate de MCV - a se citi reforma Justiţiei, respectiv combaterea fenomenelor de corupţie - reprezintã obiective generoase, perfect pertinente şi legitime în ceea ce privete buna funcţionarea a unui stat de drept şi a unei societãţi democratice, aspecte cu atât mai valabile în cazul unui membru al comunitãţii europene şi euro-atlantice.
Cu toate acestea, demersul de transpunere, în mod efectiv, în practicã a dezideratelor respective s-a confruntat, nu de puine ori, cu sincope şi aspecte controversate
Ø            O primã constatare priveşte tentaţia facilã, dar nu lipsitã de inconveniente serioase pentru autorii MCV, dupã cum se va vedea în continuare, a unui « transfer», de facto, al unui anumit tip de raporturi de cooperare Comisia Europeană - stat candidat, specifice situaţiei pre-aderare, la circumstanţele post-aderare, deşi acestea din urmă sunt guvernate exclusiv de prevederile Tratatelor UE[4] şi de cele ale Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la UE.
Din aceastã perspectivã, MCV se prezintă ca un mecanism “croit” mai curând în logica de pre-aderare şi mai puţin sau chiar deloc pentru statutul României şi Bulgariei, de membre cu drepturi depline ale UE, începând cu 1 ianuarie 2007.
Situaţia este cu atât mai “ne-potrivitã” - pentru a nu spune inacceptabilã - cu cât, în conformitate cu spiritul şi litera Tratatului de la Lisabona, articularea mecanismelor de decizie politică la nivel Uniunii poziţionează în prim plan statele membre ale UE, ca şi actori principali, care stabilesc, în conformitate cu propria lor voinţă politicã, care anume competenţe şi între ce limite sunt conferite - conform principiului atribuirii de competenţe - instituţiilor UE, inclusiv Comisiei Europene.
Ø            A doua constatare criticã vizeazã atribuţiile auto-asumate în întregul demers de cãtre Comisia Europeanã. Departe de noi intenţia de a minimaliza, în vreun fel, importanţa acestei instituţii emblematice a UE, care este Comisia Europeană, care  rămâne, în continuare, o veritabilã “inimã” a construcţiei comunitare, un autentic “watchdog” al respectãrii Tratatelor şi un “motor” al mersului înainte al proiectului european.
Dar tocmai în virtutea rolului proeminent deţinut de Comisia Europeanã, mai ales pe dimensiunea respectãrii literei şi spiritului Tratatelor, apreciem necesarã semnalarea unor “minusuri” care au marcat conceperea şi punerea în aplicare a MCV.
2.1. Vom face, în continuare, referire la compatibilitatea MCV cu unele din principiile care guverneazã construcţia europeanã, consfiinţite ca atare în Tratatul de la Lisabona.
2.1.1. Principiile atribuirii de competenţe, proporţionalitãţii, respectiv proporţionalitãţii. Potrivit Tratatului privind Uniunea Europeanã (TUE) / art.5 / (1) “delimitarea competențelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii”, exercitarea lor fiind reglementată de principiile subsidiarității și proporționalității.
Alineatul (2) al aceluiaşi articol accentueazã cã “Uniunea (n.n. – şi, implicit, instituţiile ei) acţionează numai în limitele competenţelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competenţă care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparţine statelor membre”.
In conformitate cu principiiile atribuirii de competenţe, respectiv subsidiaritãţii, « în domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă (n.n. - reforma Justiţiei, respectiv combaterea corupţiei NU ţin de sfera competenţelor exclusive, ci a celor partajate), Uniunea intervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional și local, dar datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii »[5].
In plus, principiul proporţionalităţii recomandã, în mod expres, ca orice demers al UE în domeniu sã fie atent dimensionat, “în conținut și formă”, fãrã a depãşiceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor”.
Ø                  În virtutea principiilor mai sus enunţate, ne putem întreba - cu tot respectul şi toată consideraţia pentru eforturile perfect legitime la nivel naţional legate de monitorizarea, prevenirea şi contracararea eventualelor incompatibilitãţi şi/sau conflicte de interese la nivelul administraţiei publice centrale şi locale -  de ce a fost necesarã, doar pentru Romania, crearea unei structuri ad-hoc în sfera combaterii corupţiei, cu atât mai mult cu cât la nivel naţional existau deja institutii abilitate în acest sens, în a căror sarcină intrau şi responsabilităţile respective?
Întrebarea este cu atât mai îndreptãţitã cu cât, în conformitate cu prevederile TUE / art.4/ alineatul 2, UE “respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum şi identitatea lor naţională, inerentă structurilor lor fundamentale politice şi constituţionale”.
Ø                  Ne permitem să remarcăm, totodată, că pe plan european există o diversitate a sistemelor judiciare, fără a exista un standard comun în materie, unanim acceptat de către statele UE şi, în raport cu care, să poată fi evaluată eficienţa sistemului judiciar pentru cele două state membre supuse monitorizării. Situaţia se prezintă în mod similar în ceea ce priveşte combaterea corupţiei.
Ø                  Pe de altă parte, având în vedere prevederile Tratatului de la Lisabona referitoare la rolul parlamentelor naţionale privind implementarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii[6], ar fi interesant de ştiut în ce fel au fost  respectate, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în contextul “perpetuării” funcţionării MCV-ului, prevederile legate de participarea legislativelor naţionale la edificarea “spaţiului de libertate, securitate și justiție”, precum şi la “mecanismele de evaluare a punerii în aplicare a politicilor Uniunii”? 
2.1.2. Principiile echilibrului instituţional, respectiv cooperãrii loiale între instituţiile UE şi statele membre.
Un alt element controversat privind MCV ţine chiar de modul de concepere al MCV, una şi aceeaşi instituţie UE – am numit Comisia Europeanã – ocupând succesiv rolul de iniţiator, “manager de proces”, “controlor de calitate” şi, în final, factor decizional / decident privind oportunitatea finalizãrii / continuãrii întregului demers.
Ø                  Ne putem întreba, odată în plus, de ce a fost necesarã conceperea şi, mai ales, menţinerea “sine die” a unui asemenea mecanism, care contrazice în mod clar principiile echilibrului instituţional, respectiv cooperãrii loiale între instituţiile UE şi statele membre, atât timp cât în cuprinsul Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la UE sunt înscrise aşa zisele “clauze de salvgardare”, una dintre ele “acoperind” chiar sfera Justiţiei, care ar fi permis monitorizarea şi, dacă ar fi fost cazul, “penalizarea” oricãrui eventual derapaj în domeniu din partea României şi Bulgariei? La aceasta, s-ar putea adãuga posibilitatea teoreticã a activării, în circumstane bine determinate, a prevederilor art. 7 / TUE, coroborate cu cele ale art. 2 / TUE, referitoare la “existenţa unui risc clar de încălcare gravă a valorilor Uniunii de către un stat membru, situaţie în care UE, prin instituţiile sale abilitate[7], poate trage la răspundere statul membru respectiv.
Ø                  Nu în ultimul rând, controversatul MCV pune serios în discuţie unul dintre principiile fundamentale ale construcţiei europene şi anume egalitatea de statut şi drepturi a membrilor UE. Si aceasta pentru că, deşi la nivel formal şi declarativ o asemenea egalitatea existã, fiind garantatã de Tratatele UE, în termeni concrei, MCV-ul induce un statut discriminatoriu, de facto, pentru România şi Bulgaria în raport cu celelalte state membre şi aceasta, cu atât mai mult cu cât, de la 1 ianuarie 2015, cele două ţări intrã în cel de-al 9-lea an al apartenenţei lor la UE.
2.2. Criteriile de evaluare a performanţelor. Nu este deloc lipsit de interes, sã evaluãm soliditatea şi “bonitatea” MCV prin prisma “benchmarks”-urilor / criteriilor de evaluare, 4 la număr dupã cum s-a arãtat anterior, propuse de Comisia Europeană, a claritãţii, coerenţei şi consistenţei acestora.
Problema care se pune este în ce mãsurã “ţintele” de performanţã menţionate prezintã utilitate practicã şi servesc obiectivelor declarate ale MCV:
Ø                  Primã constatare priveşte lipsa de precizie şi generalitatea criteriilor de evaluare, la care se adaugã “fluiditatea”, în fapt lipsa de consecvenţã privind conţinutul unora dintre ele, prin modificarea / ajustarea lor de la an la an, aspect greu de admis în orice exerciţiu serios de evaluare.
Cel mai frapant exemplu în acest sens se referã la reforma sectorul judiciar şi la procedurile de numire / revocare a titularilor unor instituţii cu rol cheie în domeniile monitorizate, recte Parchetul General şi DNA.
Notã: astfel, dacã în Raportul de monitorizare al Comisiei Europene, din iunie 2007, se accentua asupra necesitãţii “asigurãrii stabilitãţii juridice şi instituţionale a cadrului anti-corupţie”, cu accent pe “mentinerea procedurilor actuale de numire/revocare” în domeniu, 5 ani mai târziu, adicã în Raportul din iulie 2012 este reconsideratã pe fond abordarea, recomandându-se, proceduri semnificativ distincte.
Din nou, departe de noi ideea de a contesta pertinenţa şi / sau legitimitatea criteriilor de evaluare, în sine, propuse, dar modificarea acestora de la un la altul, cu atât mai mult atunci când tentaţia unor “parti pris”-uri politice la nivelul fostei Comisii Barroso s-a dovedit, în nu puţine momente ale mandatului acesteia, mai mult decât strãvezie, au fost de natură sã submineze, sã decredibilizeze şi chiar sã punã sub semnul întrebãrii eficienţa întregul demers.
Ø                  Constatăm, pe de altă parte, că nu există o modalitate clară de evaluare a performanţelor celor două state, sintagme gen îndeplinirea “satisfăcătoare” a cerinţelor fiind imprecise şi subiective, lãsând la aprecierea discreţionarã a “evaluatorului” finalitatea întregului exerciţiu, ceea ce, am văzut deja, încalcă mai multe principii ale construcţiei europene, întrucât este greu de acceptat ca o aceeaşi instituţie să facă, ceea ce în termeni fotbalistici este catalogat drept “şi serveşte şi dã cu capul”, adicã fixează criteriile, evalueazã gradul de satisfacere a lor, iar în final adoptã şi decizia privind oportunitatea continuãrii întregului “mecanism”.
Ø                  Nu trebuie omis, în acelaşi timp, faptul cã domeniile evaluate – recte reforma Justiţiei şi combaterea corupţiei – nu presupun standarde unice pe plan european[8], sectoarele respective nefiind, de altfel, incluse în sfera atribuţiilor exclusive ale UE, aşa cum am arãtat deja.
Pe cale de consecinã, Comisia Europeanã NU poate impune unui stat membru, deci nici României i Bulgariei, un anumit model X de reformã a Justiiei sau un anumit model Y de combatere a corupiei, ea poate face doar recomandãri i aceasta NU printr-un mecanism de "verificare", cum a fost cazul pânã în prezent cazul, ci printr-un autentic exerciiu de cooperare i parteneriat. 
Ø                  În plus, ne permitem sã observãm, cã probleme gen reforma Justiţiei şi, mai ales, combaterea corupţiei sunt departe de a prezenta relevanţã doar pentru România şi Bulgaria, ele fiind de interes general la nivel european şi internaţional, aşa cum o probeazã, de altfel, şi unele cazuri rãsunãtoare de corupţie la cel mai înalt nivel, semnalate de mass-media internaţionalã şi europeanã în state UE cu sisteme democratice consolidate precum Franţa, Italia sau Spania, într-o enumerare strict alfabeticã.
De aici, şi întrebarea legitimã: de ce doar România şi Bulgaria sã “beneficieze” de monitorizare în domeniile respective, cu atât mai mult cu cât este vorba de chestiuni de interes general european.
Ø                  Nu în ultimul rând, MCV pãcãtuieşte şi prin deficienţe structurale legate de absenta, de facto, a unor structuri de lucru, fie ele i informale, în măsură să materializeze dimensiunea de cooperare a Mecanismului, care este cvasi- inexistentă în comparaţie cu cea de “verificare”, reminiscenţă evidentă a logicii de pre-aderare în care a fost conceput şi realizat întreg “Mecanism”. 

3. Concluzii /propuneri
Continuarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România şi Bulgaria, în al 9-lea an al aparteneţei lor la UE, aşa cum a fost el conceput şi implementat la nivelul anului 2006, se prezintã în anul de graţie 2015 ca un EXERCIŢIU POLITICO-INSTITUŢIONAL ŞI JURIDIC TOTAL DEPÃŞIT ŞI ANACRONIC, şi aceasta NU din considerente legate de pertinenţa, în sine, a obiectivelor vizate, ci prin prisma modalitãţilor concrete avute în vedere legate de conceperea şi implementarea MCV.
Se impune, aşadar, re-considerarea şi re-gândirea întregii ”filozofii” care a stat la baza MCV, în conformitate cu exigenţele statutului de membru cu drepturi depline ale UE, deţinut de România şi Bulgaria, precum şi cu cadrul politico-instituţional şi juridic oferit de Tratatul de la Lisabona.
Apreciem, în acelai timp, cã odatã cu instalarea unui nou Colegiu al Comisiei Europene, începând cu toamna anului 2014, într-un context geopolitic şi de securitate european şi internaţional substanial modificat, cu provocãri sporite în ceea ce privete credibilitatea UE în Vecinãtatea ei Esticã i Sudicã, oferã o "fereastrã de oportunitate" deosebitã în ceea ce priveşte revederea[9] cu celeritate a MCV şi re-poziionarea lui pe coordonatele unei formule revizuite, eficiente şi coerente de cooperare la nivel UE, care sã facã pe deplin uz de instrumentele oferite de Tratatul de la Lisabona pe dimensiunea spaţiului de “Libertate, Securitate şi Justiţie”.
În aceastã logicã, în opinia noastrã, demersul de regândire a MCV ar trebui sã vizeze, în mod prioritar, urmãtoarele direcţii:
  • transformarea MCV dintr-un instrument de monitorizare / control, într-unul de parteneriat, a se citi un Parteneriat autentic Comisia Europeană – Statele Membre ale UE, în mãsurã sã potenţeze, sã dinamizeze şi, în egalã mãsurã, sã eficientizeze cooperarea instituţiilor UE cu ţarile membre în domeniul reformei Justiţiei şi al combaterii corupţiei, cu obiectivul comun al îmbunãtãţirii funcţionãrii edificului comunitar;
  • Parteneriatul Comisia Europeanã – Statele Membre în domeniul reformei Justiţiei şi combaterii corupţiei ar putea, eventual, face  uz de instrumentele “cooperãrii consolidate”[10] şi, pe cale de consecinţã, sã fie deschis participãrii voluntare a tuturor statelor membre;
  • fãrã a avea pretenţia de a epuiza aria de acoperire a unui asemenea de instrument de cooperare, acesta ar trebui sã aibã în vedere, cu prioritate: schimbul de bune practici / “success-stories” şi expertizã în domeniu; activitãţi de “training”/perfecţionare profesionalã / stagii de pregãtire personal în domeniu, cu finanţare de la bugetul UE; nu în ultimul rând, elaborarea unor îndrumare de standarde UE în materie, având caracter orientativ pentru statele membre, cu excluderea oricãrei interferenţe de naturã politicã în definirea şi implementarea “ţintelor” de performanţã şi a criteriilor de evaluare;
  • apreciem oportunã, totodatã, corelarea strânsã a demersurilor pe acest palier ale României şi Bulgariei, inclusiv la nivelul structurilor şi instituţiilor lor guvernamentale specializate (precum Ministerele de Externe, respectiv Ministerele Justiţiei din cele douã ţãri).





[1] Dr. Viorel Tomescu este diplomat de carierã în MAE (având funcţia şi gradul diplomatic de ministru plenipotenţiar în Departamentul Uniunea Europeanã) şi cadru didactic asociat la: SNSPA/Departamentul Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană ; Universitatea Bucureşti / Facultatea de Istorie ; Academia de Studii Economice – Bucureşti / Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale. Opiniile conţinute în acest articol sunt exprimate cu titlu personal, fără a angaja în vreun fel instituţiile mai sus menţionate.
[2] C(2006) 6569 final”.
[3] (a) Garantarea unui proces judiciar mai transparent și mai eficient, în special prin consolidarea capacităţii şi responsabilităţii în domeniu a Consiliului Superior al Magistraturii. Raportarea şi monotorizarea impactului noilor coduri de procedură civilă şi penală.
(b) Înfiinţarea, conform celor prevăzute, a unei agenţii pentru integritate cu responsabilităţi privind verificarea bunurilor, incompatibilităţilor şi potenţialelor conflicte de interese, precum şi în legătură cu adoptarea de decizii obligatorii pe baza cărora să poată fi luate sancţiuni disuasive.
(c) În baza progreselor deja înregistrate, continuarea unor investigaţii profesioniste şi imparţiale în legătură cu alegaţiile de corupţie la nivel înalt.
(d) Adoptarea unor măsuri suplimentare privind prevenirea şi combaterea corupţiei, în special la nivelul administraţiei locale.
 [4] Cu precizarea că, de la 1 decembrie 2009, a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona.
[5] RO C 83/22 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010/ art. 5/ para 3 şi 4.
[6] TUE, art. 12, paragraful c).
[7] TUE/ art 7/ paragraful 3: “Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru”.
[8] TFUE/ Titlul V / Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie /cap. 1/  Dispoziţii generale / Articolul 67 / (1) Uniunea constituie un spațiu de libertate, securitate și justiție, cu respectarea drepturilor fundamentale și a diferitelor sisteme de drept și tradiții juridice ale statelor membre.
[9]  De altfel, Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean - Claude Juncker, s-a declarat încrezãtor, în repetate rânduri, în legãturã cu posibilitatea abolirii MCV “pânã la sfârşitul mandatului” actual al Colegiului COM.
[10] TFUE / Titlul III / Formele de cooperare consolidată / Art.  326 - 328